Traducere şi prezentare: EUGEN DORCESCU
Timişoara, 4 februarie 2013
DOUĂ POEME INEDITE
I
al borde del abismo nos transformamos
en un proyecto de cadáver, en ese preciso
instante sólo una línea imaginaria e imperfecta
separa el ser de la nada
silencio mortal, el tiempo estricto
en el que especulamos con dar un paso al frente
o retroceder mientras se aflige la existencia
al pedirnos clemencia
¿hemos amado compulsivamente
para reconocer que la pasión y el sexo
son absolutamente ilegibles?
I
pe ţărmul abisului ne preschimbăm
într-un proiect de cadavru, în clipa aceea precisă
numai o linie imaginară şi imperfectă
desparte fiinţa de nefiinţă
tăcere mortală, răgazul strict
în care reflectăm dacă să facem un pas înainte
ori să ne-ntoarcem, în timp ce existenţa se zbuciumă
cerându-ne-ndurare
iubit-am noi oare dintr-o pornire de nestăpânit
spre-a recunoaşte că patima şi-mbrăţişarea
sunt absolut ilizibile?
II
cuando estamos juntos surge la cerrazón
maldita que nos hace invisibles a los ojos
del alma, vivimos apresados en dos líneas
divergentes que no saben de resignación,
sólo de indiferencia
de improviso el cansancio cicatriza las heridas
de la memoria y ya no hacen daño los naufragios,
ahora presiento voces que me advierten
de la inutilidad del ego y la inconsciencia
II
când suntem împreună apare acea blestemată
întunecime care ne face nevăzuiţi în ochii
sufletului, trăim capturaţi în două linii
divergente ce nu cunosc resemnare
ci doar indiferenţă
pe negândite sfârşeala cicatrizează rănile
aducerii-aminte şi naufragiile nu ne mai vatămă
presimt acum glasuri care-mi vestesc
inutilitatea egoului şi a inconştienţei
Traducere şi prezentare: Eugen Dorcescu
Timişoara, 20 ianuarie 2013
CLAUDE MONET
El otoño, que viene de robar a los árboles
el disfraz de las hojas
quiere envejecer ahora
sentado en las rodillas de la nieve
Y siente celos de Claude Monet
que vuelve de la eternidad
cada primavera
a pintar nenúfares
en su estanque de Giverny
CLAUDE MONET
Toamna, ce le-a smuls arborilor
masca de frunze,
doreşte-a-mbătrâni acum
căzută la genunchii zăpezii
Şi-i poartă pică lui Claude Monet
care se-ntoarce din veşnicie
primăvară de primăvară
spre-a picta nenufari
în iazul său din Giverny
NIÑEZ
He vuelto por unas horas
a la que jamás fue mi niñez
a los años en que se ausentaban los pájaros
en el cielo nublado de todas las mañanas
sin encontrar el lugar secreto
en el que nos escondían los juguetes
Un día dos niños se besaron
ignorando por qué el instinto
les empujó a ocultarse
en el nido abandonado de los gorriones
COPILĂRIE
Am revenit pentru câteva ore
la ceea a ce a fost cândva copilăria mea
la anii când păsările erau absente
pe cerul înnorat al tuturor dimineţilor
fără să descopăr tainicul loc
unde ni se ascundeau jucăriile
Doi copii s-au sărutat într-una din zile
neştiind de ce instinctul
i-a împins să se-ascundă
în cuibul vrăbiilor, abadonatul
PAISAJES
Tal vez crees que pueda existir el paraíso
y llegar a tocarlo brevemente con las manos
pero solo a la primavera
le nacen hojas en los árboles
sin proponérselo
Ahora sabes que la vida se nos escapa
cuando la amarramos al viento
y que en una misma fotografía
no caben todos los paisajes que nos gustan
PEISAJE
Crezi, îmi închipui, că paradisul poate exista
şi că l-ai putea atinge o clipită cu mâinile
or, numai primăverii
i se nasc frunze în arbori
fără ca ea să-şi propună aceasta
Acum ştii că viaţa ne scapă
când o legăm cu otgonul în vânt
şi că într-o aceeaşi fotografie
nu încap toate priveliştile ce ne încântă
EL VACÍO
En mis sueños siempre habita el vacío
que recorro en un vuelo ingrávido
por el olor a misericordia de las noches
Llego hasta el alba
y no tengo a nadie que me espere
hasta la luna se oculta para repudiarme
en un paisaje de sombras
más allá de la muerte
Cae gota a gota una lluvia
que desnuda con lamentos mi alma
y sobrevive el miedo a la inexistencia
Se tensa el vértigo y rozo con los labios
la belleza al perderse
en la luz impalpable de la negación
GOLUL
În visele mele sălăşluieşte de-a pururea golul
pe care-l străbat într-un zbor desprins de gravitaţie
prin mireasma milostivă a nopţilor
Bat cale până-n zori
şi nu am pe nimeni să mă aştepte
luna însăşi se-ascunde spre-a mă repudia
într-un peisaj de umbre
de dincolo de moarte
Cade picătură cu picătură o ploaie
ce-mi dezgoleşte cu tânguirile-i sufletul
şi teama de inexistenţă supravieţuieşte
Se cabrează vertijul şi-ating cu buzele
frumuseţea, cea care se pierde
în impalpabila lumină a negării
LA ETERNIDAD
Suspendidas en la duración de Zeus,
deslumbrantes estatuas entonan panegíricos
a los dioses del Olimpo
Erectas, con los ojos saturados
de belleza inacabada semejan espiras
que gritan o susurran en función
de un viento despiadado
Rebosa el tiempo y las excita
un ansia de inmortalidad
ETERNITATE
Suspendate în durata lui Zeus,
strălucite statui intonează panegirice
pentru zeii Olimpului
Stând drepte, cu ochii sătui
de o nedesăvârşită frumuseţe par socluri
ce strigă sau susură după cum le îngăduie
un vânt fără milă
Timpul se revarsă şi dorul nemuririi
le înfioară
NADA
Permanezco en silencio esperando nada
No es un poema sobre la muerte
Tampoco de erotismo
El narcisismo nunca me trasmite euforia
Mi ironía es el decorado para una película
Una maqueta
La sala de cine está vacía
Otro día que pasaré inadvertido
NIMICUL
Continui să tac neaşteptând nimic
Nu-i un poem despre moarte
Nici despre dragoste
Narcisimul nicicând nu-mi stârneşte euforie
Ironia mea este decorul unei pelicule
E o machetă
Sala de cinema e pustie
Altă zi pe care o voi trece neobservat
AMOR, NO MUERAS
Persiste el dolor, un dolor de perros,
ha nevado toda la noche y no espero
que te compadezcas o me muestres
al despertar una sonrisa desdibujada
Recuerdo que en la cumbre del amor
mis sentidos eran agujas que marcaban
la libertad en un reloj inmóvil de sigilos,
tus pechos, lunas en llamas que se cimbraban
entre detonaciones dulces de sangre
Aunque sabía que nada nos ataba
¿Dónde estás ahora?
¿Qué maldición me envuelve?
Amor, no mueras,
cada día es un amargo despertar
sin esperanza, ciego de rabia,
sé que más allá de tus brazos
hay un mundo con grietas
en las que se disolverán los deseos
y el amor no ocupará un lugar subrayado
Pero amor, no mueras nunca
IUBIRE, NU MURI
Durerea persistă, o durere câinoasă,
a nins toată noaptea şi nu sper
să mă compătimeşti ori să-mi arăţi
la trezire un surâs eşuat
Îmi aduc aminte că pe culmile-amorului
simţurile mele, ace de ceasornic, înaintau
liber pe-un cadran neclintit, cu sigilii,
sânii tăi, o lună şi altă lună, vibrau
între dulci explozii de sânge
Ştiam că nimic nu ne ţine alături
Şi totuşi
Unde eşti acum?
Ce blestem mă-nfăşoară?
Iubire, nu muri,
fiecare zi e-o deşteptare amară
părăsit de nădejde, orb de furie,
ştiu că dincolo de braţele tale
e o lume plină de fisuri
în care dorinţele se vor dizolva
şi dragostea va ocupa doar un loc oarecare
Dar tu, iubire, să nu mori niciodată
___________________________________________
EUGEN DORCESCU
(originario de Timisoara, RUMANIA)
Poeta, prosista, ensayista; miembro de la Unión de Escritores de Rumanía; Doctor en Letras; nació el 18 de marzo de 1942.
Ha publicado:
-Omul de cenu?? (El hombre de ceniza, L’homme de cendre, The ashes man), antología de autor que incluye los ocho libros de poesía, aparecidos entre 1972 y 2001, 2002;
-Biblicele (Las Bíblicas, Les Bibliques, The biblicals), 2003;
-Elegii (Elegías, Elégies, Elegies), 2003;
-Moartea tat?lui (La muerte del padre, La mort du père, The father’s death), 2005;
-În Pia?a Central? (En la Plaza Central, Dans la Place Centrale, In the Central Square), 2007 ;
-Omul din oglind? (El hombre del espejo, L’homme du miroir, The man of the mirror), antología de autor (2003 – 2008), con comentarios y bio-bibliografía, 2009;
-Abyssus abyssum invocat, 2009;
-drumul spre tenerife (el camino hacia tenerife, le chemin vers tenerife, the way to tenerife), 2009;
-el camino hacia tenerife, Santa Cruz de Tenerife – Las Palmas de Gran Canaria, 2010.
-Poemas del viejo, 2012.
De él ha dicho Virgil Nemoianu: "¿Cuándo el mundo se dará cuenta de que Eugen Dorcescu es uno de los grandes poetas contemporáneos?"
No hay comentarios:
Publicar un comentario